Si va veni o vreme, cand toate se vor spune
Si ce-I banalitate, va deveni minune,
Si va urca iubirea la rangul ei cel mare
Si am sa vin la tine, sa cad de pe picioare.
Si ca sa-mi fie bine, eu cred ca e mai lesne,
Sa fiu copac in lume, sa port pamant pe glezne
Si inca de cu toamna, de toamna ce o sa vina
Sa pot intra sub iarba, sa capat radacina…
Si cand se lasa noaptea pe noi ca o arsura
Cu florile nebune, sa te sarut pe gura…
Tu insuti ma vei pune pe foc, cum se cuvine
Dar cand voi arde-n soba, voi fi din nou cu tine.
Si n-ai sa stii probabil, prin crivatul de sange,
De ce se uita focul in ochii tai…si plange…

Adrian Paunescu